duminică, 18 decembrie 2011

Şi Moldova iese din Top 10



Statisticile pe primele şase luni ale anului în curs arată că imigranţii din China, Haiti şi Maroc sunt cei mai numeroşi. Pe următoarele locuri se află Algeria, Franţa, Iran, Columbia, Liban, Egipt şi Camerun. România a ieşit din top 10 al imigraţiei în Québec încă din anul 2008, iar Moldova, care era în top 10 anul trecut, nu mai figurează acum în clasament (există însă posiblilitatea ca ea să reintre dacă un număr mare de imigranţi au venit din Moldova în a doua parte a anului). Ca o curiozitate, un studiu realizat de BBC arată că, din întrea­ga lume, Moldova este ţara care îşi diminuează cel mai rapid populaţia. În perioada 2005-2010, Moldova a pierdut, pe seama imigraţiei, 4 locuitori pe oră. Spre comparaţie, conform aceleiaşi statistici, din România pleacă doar două persoane la fiecare oră, iar în Canada intră 25 de imigranţi în fiecare oră.
http://www.paginiromanesti.ca/

Québec vrea să-şi echilibreze emigraţia

Principala problemă pe care şi-a pus-o Québecul când a elaborat planul său de imigraţie pe 2012 a fost diversitatea nou-veniţilor. Propunerea iniţială a Ministerului Imigraţiei a fost impunerea unei cote maxime de 30% pentru fiecare zonă geo­grafică. Cu titlu de exemplu, asta ar fi însemnat ca Europa sau Asia să nu poată da mai mult de 30% din totalul imi­gra­ţiei quebecheze. Ideea a fost primită însă cu ostilitate, din cauza suspiciunii că ministerul încerca astfel, voalat, să limiteze imigraţia din zona Maghrebului (Algeria, Maroc, Tunisia). Ministrul Kathleen Weil spunea că nu doreşte decât o mai mare diversitate etnică, lingvistică şi culturală, ceea ce ar avantaja companiile din Québec.
Până la urmă, ideea cotei a căzut, dar cea a diversităţii a rămas: planul adoptat prevede intensificarea eforturilor de comunicare ale guver­nului în diferite zone ale lumii, unde Québecul crede că poate găsi vorbitori de franceză şi personal calificat pentru piaţa mun­cii de aici.
Timpii de aşteptare pentru procesarea dosarelor de imigraţie variază foarte mult de la o ţară la alta, deci este de presupus că ministerul poate jongla şi cu acest factor. De exemplu, pentru România şi Moldova, în prezent sunt programate interviuri pentru dosarele trimise în octombrie 2010, în vreme ce pentru Algeria s-a ajuns abia la procesarea dosarelor depuse în martie 2008.
Prognozele arată că Africa (unde intră şi regiunea Maghrebului) va da 31% din imigranţii care se vor stabili în Québec în 2012, cele două Americi vor da 25%, Asia – 24% şi Europa – 20%. Din Africa şi Europa vor veni cei mai mulţi muncitori calificaţi, iar din Asia nu doar cei mai mulţi investitori, ci şi toate persoanele admise pentru a avea grijă de câte un membru al familiilor quebecheze (bone, îngrijitori pentru vârstnici etc).
În total, Québecul e pregătit să primească în 2012 până la 53.800 de imigranţi, ceea ce arată că imigraţia este în conti­-nuare soluţia la multe dintre nevoile demografice ale provinciei (îmbătrâni­rea populaţiei, penuria forţei de mun­că şi, important, păstrarea ponderei demo­grafice în interiorul Canadei, pondere fără de care Québecul va avea mai puţine locuri în Parlamentul de la Ottawa).
Şi Moldova iese din Top 10
Statisticile pe primele şase luni ale anului în curs arată că imigranţii din China, Haiti şi Maroc sunt cei mai numeroşi. Pe următoarele locuri se află Algeria, Franţa, Iran, Columbia, Liban, Egipt şi Camerun. România a ieşit din top 10 al imigraţiei în Québec încă din anul 2008, iar Moldova, care era în top 10 anul trecut, nu mai figurează acum în clasament (există însă posiblilitatea ca ea să reintre dacă un număr mare de imigranţi au venit din Moldova în a doua parte a anului). Ca o curiozitate, un studiu realizat de BBC arată că, din întrea­ga lume, Moldova este ţara care îşi diminuează cel mai rapid populaţia. În perioada 2005-2010, Moldova a pierdut, pe seama imigraţiei, 4 locuitori pe oră. Spre comparaţie, conform aceleiaşi statistici, din România pleacă doar două persoane la fiecare oră, iar în Canada intră 25 de imigranţi în fiecare oră.
http://www.paginiromanesti.ca/

Canada introduce “superviza” pentru părinţi

Şi Canada, şi Québec-ul şi-au anunţat planurile în materie de imigra­ţie pentru 2012. Ambele guverne îşi propun menţinerea numărului actual de imigranţi admişi (pentru cei care nu ştiu încă, provincia Québec are dreptul să-şi aleagă singură imigranţii). La belle province vrea să pună accentul pe diversitate, în vreme ce federalii sunt interesaţi să găsească soluţii pentru reducerea interminabilelor liste de aşteptare.
Marea noutate anunţată de ministrul federal al Imigraţiei, Jason Kenney, priveşte  sponsorizarea imigrării părinţilor şi bunici­lor (proces numit, în Québec, “parrainage”). Se poate spune deja că de aceste măsuri va depinde, în parte, votul pe care conservatorii îl vor mai primi din partea minori­tăţilor etnice. Iar vo­tul etnic a fost foarte important pentru conservatori la ultimele alegeri.
Pe scurt: Canada nu va mai accepta, pentru cel puţin doi ani, cereri de reîntregire a familiei. O măsură necesară, spu­ne ministrul, pentru a se regla lunga listă de aşteptare din prezent: 165.000 de persoane, cu un timp mediu de aştep­ta­re de 7 ani. Anual, Canada pri­mea 40.000 de cereri pentru sponsori­zarea părinţilor şi bunicilor, din care aproba, tot în medie, 17.500. În anul 2010, însă, au fost acceptate doar 15.500 de cereri.
Pentru a îndulci această măsură, Guvernul va accepta până la 25.000 de rude sponsorizate pe an, din actuala listă de aşteptare. Şi, cel mai important, a creat o “superviză”: o viză specială, pe 10 ani, pentru părinţi şi bunici. Ea va putea fi cerută de la 1 decembrie 2011, iar timpul pentru trata­rea dosarelor va fi de 8 săptă­mâni.
Noua viză va permite deţină­torului să stea în Canada o perioa­dă neîntreruptă de până la 24 de luni, faţă de 6, cât permitea actuala viză turistică. Costul “supervizei” va fi de 150$. De remarcat că pentru acest tip de viză pot aplica toţi pă­rin­ţii şi bunicii, nu doar cei care aş­teap­tă un răspuns la o cerere de reîntre­gire a familiei.
Condiţii pentru “superviză”

Există, desigur, câteva condiţii care trebuie îndeplinite pentru a obţine “superviza”. Iată-le pe cele mai importante:
- o asigurare medicală, cumpărată de la o companie canadiană, pentru cel puţin un an de zile (preţul minim al acesteia este undeva peste 1.000$);
- un examen medical complet, ca acela cerut oricărui candidat la rezidenţă permanentă, pentru obţinerea intrării în Canada;
- o invitaţie şi o declaraţie din partea familiei canadiene, prin care aceasta se angajează să ofere părintelui chemat sprijin financiar pe toată perioada.
În răstimpul de doi ani în care nu se vor mai accepta noi cereri, Ministerul Imigraţiei speră să găsească soluţia care să permită continuarea procesului de reunificare familială.  Este cert că actualul sistem nu este viabil, iar schimbările posibile vizează, între altele, mo­dificarea con­diţiilor financiare pe care trebuie să le îndeplinească cei care fac o cerere de aducere definitivă în Canada a unui părinte.
Pe ansamblu, Canada vrea să pri­mească, în 2012, între 240.000 şi 265.000 de imigran­ţi, din toate categoriile. Dintre ţările dezvoltate, este cea care acceptă cel mai mare număr de imigranţi pe cap de locuitor.
http://www.paginiromanesti.ca/